Ce salariu are Ionuț Radu la Auxerre! La ce sumă a renunțat portarul împrumutat de la Inter Milano

Ce salariu are Ionuț Radu la Auxerre! La ce sumă a renunțat portarul împrumutat de la Inter Milano
  • Publicat:

Portarul român în vârstă de 25 de ani, Ionuț Radu, a fost împrumutat celor de la Auxerre, echipa din Ligue 1 care se luptă pentru evitarea retrogradării, după ce și-a petrecut numai jumătate de sezon la Cremonese.

Cât este plătit Ionuț Radu de francezii de la Auxerre

De la venirea sa la Auxerre, Ionuț Radu a ocupat până în prezent postul de titular în toate meciurile acestora din Ligue 1, iar goalkeeper-ul român s-a bucurat de aprecierea francezilor pentru prestațiile sale. Din păcate pentru echipa de pe Stade Abbe Deschamps, sportivul se va întoarce la Inter Milano în vară.

Contractul lui Radu prevede că până își va lua la revedere de la francezi, acesta o să încaseze suma de 83.000 de euro lunar, informează Footmercato. Românul era plătit la FC Internazionale Milano cu 2.2 milioane de euro pe an, potrivit „Sempre Inter”, mai bine de 183.000 de euro pe lună.

Ionuț Radu este considerat unul dintre cei mai buni din lotul lui Auxerre

După partida cu Lyon, portarul român a fost lăudat de jurnaliștii francezi, care i-au oferit cel mai bun calificativ din echipa sa. Goalkeeper-ul a fost răsplătit cu nota 6 după meciul dintre Auxerre și Lyon, încheiat 2-1.

„Decisiv la lovitura de cap a lui Diomande, apoi vigilent la șutul lui Tagliafico, portarul a trebuit să se încline la execuția lui Dembele. În cele din urmă, nu a avut mare lucru de făcut din moment ce Lyon nu a fost periculoasă, nici după cele două goluri ale lui Auxerre”, au notat cei de la Maxifoot.fr.

Pe site-ul oficial al celor de la Auxerre, românul este descris ca fiind un fotbalist promițător, dar care este împrumutat doar până la finalul sezonului. Românul se va întoarce la Inter, francezii neavând opțiune de cumpărare.

„Născut în 1997 la București, România, Andrei Ionuț Radu a fost considerat rapid un jucător promițător. A semnat cu Inter Milano la 16 ani și a bifat primele apariții la echipa mare trei ani mai târziu. Internațional român a ajuns în semifinala Euro U21 2019 și continuă să progreseze. Are în prezent două selecții la echipa națională. Cu experiența sa din Italia, portarul se alătură, așadar, lui Auxerre pentru următoarele 6 luni. Portarul de la Inter Milano este împrumutat până la finalul sezonului, fără opțiune de cumpărare. Va purta tricoul cu numărul 1” precizat gruparea pe site-ul oficial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Călin Georgescu A SPUS ADIO! Decizia anunțată oficial în miez de noapte
Călin Georgescu A SPUS ADIO! Decizia anunțată oficial în miez de noapte
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×